Frizeria şi dubla mea identitate.

De fiecare dată când mă duc să mă tund, frizeriţa mă întâmpină într-un mod unic pentru mine, dar normal pentru ea. Îmi spune cu zâmbetul pe buze: “Bună, Ionuţ!”.(Pentru cei care nu mă cunosc prea bine, numele ăsta nu are nicio legatură cu mine. Nu este nici măcar al doilea). Când aud asta, o parte din mine râde malefic, gândindu-mă la identitatea dublă pe care o capăt, atunci când intru în frizierie. Îmi imaginez că am un sacou negru pe care il aranjez puţin, îmi dau ochelarii negri jos de la ochi şi îmi verific minusculul microfon din ureche, fără ca cineva din jur să-şi dea seama. Deşi se holbează toţi la statutul bărbatului ce tocmai a intrat pe uşă. F.B.I style.

Îmi tot spune pe numele ăsta de aproape doi ani. Cred că la început am corectat-o de câteva ori, dar văzându-i ambiţia asupra numelui de Ionuţ, am lasat-o aşa. Nu poţi fura placerea oamenilor când ai tu chef. Cert este ca nu-mi displace că-mi spune aşa, deşi nu am vreo simpatie pentru acest nume. Însă mă simt mai bine. Simt că sunt eu. Joc rol dublu, ca în majoritatea situaţiilor în care întâlnesc oameni cu care nu am împărţit suficient de multe încât să mă cunoască. Deci, odată intrat în frizerie, zâmbesc la numele de Ionuţ, răspund la el şi de fiecare dată îl întipăresc puţin mai mult în mintea frizeriţei mele. Manipulez precum un veritabil agent dublu.

Cand termină, aud mereu acelaşi: “Mulţumesc, Ionuţ! O zi bună!”. Dau din cap în semn de mulţumire, zâmbesc, îi urez şi eu o zi faină şi mă îndrept către uşă. Ies, salut pe toata lumea şi îmi trec mâna prin părul proaspat tuns, aşteptând ca Biroul să-mi dea informaţiile pentru urmatoarea misiune.

2 comments / Add your comment below

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.