Cum păstrezi tab-urile deschise în Chrome și după ce îl închizi

Pe aplicația mobilă de Chrome, tab-urile deschise se salvează și după ce închidem telefonul, și după ce facem update la telefon, ceea ce e foarte mișto. Dar nu se întâmplă la fel și pe aplicația desktop.

Deși folosesc Safari pe telefon, pe desktop folosesc Google Chrome și by default nu știe să persiste tab-urile deschise după ce închidem aplicația și o deschidem din nou. Mie îmi place de multe ori să deschid mai multe browsere în funcție de ceea ce fac și să am informațiile de care am nevoie în viitorul apropiat, în tab-urile deschise.

1. Opțiunea existentă în Google Chrome

Opțiunea asta deja existentă în Google Chrome, se află în Settings și se numește Continue where you left off. Tot ce trebuie este să intrați acolo și să bifați opțiunea aceasta.

Cu mențiunea că va funcționa de fiecare dată când deschideți Chrome din nou. Adică ai închis Chrome, prima oara când îl deschizi din nou, se va deschide cu toate tab-urile pe care le aveai atunci când ai închis applicația.

2. Salvați deodata toate tab-urile deschise în bookmarks

Dacă dați click pe bara unde se deschid tab-urile, lângă ultimul tab, veți vedea opțiunea Bookmark all tabs.

Sau o puteți activa cu tastele Ctrl + Shift + D (windows) sau Cmd + Shift + D (macOS). Aici poți salva și grupa toate tab-urile deschise într-un folder pe care să-l găsiți în Bookmarks.

Tips

Nu uitați de combinația salvatoare, Ctrl + Shift + T. Dacă ați închis din greșeală un tab și vreți să îl redeschideți, apăsați tastele astea și se va redeschide ultimul tab închis. Puteți să o faceți de mai multe ori pentru mai multe tab-uri închise.

2 comments / Add your comment below

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.