Zăpadă

Îți spuneam că nu mai ninge în lumea asta a noastră, că până și ninsoarea a uitat de noi și că trebuie să mutăm fotoliul ăla, înapoi, la geam. Îmi era frică, să nu cumva să pierdem primul fulg de nea care va muri în iarna asta a noastră, ce durează zeci de ani. Da, mereu mi-a plăcut să fiu împotriva curentului. Lasă-i pe ei să se bată pe verile lor, noi ne luăm iarna noastră. Un motiv în plus de a sta cu tine, în pat, zile întregi. Îmi plăcea să stau la geam. Mă simțeam aproape om, deși nu era cel mai plăcut sentiment. Mă simțeam al tău, când abuream geamuri și îți scriam pe ele. Când îți urmăream cu degetul gropițele de pe spate, lăsate de coloană, ca acele urme făcute de valuri în nisip, când trec peste tălpile noastre. Ca acele urme lăsate de tine pe inima mea, pe mine, zgârieturi până la sânge. Sânge prin care-mi curgi și tu. Îmi plăcea când ningea. Ne trezeam într-un pat mult prea călduros, întreținut de iubirea noastră, care era precum lemnele pentru șemineu. Geamurile erau înghețate de noaptea trecută și se vedeau prin ele doar fulgii cum cădeau nebuni pe pervazul nostru. Toți te voiau, încă te vor.

Te simt și acum. Respirând greu, ținându-mă în brațe, încurcați într-o pilotă șifonată, într-o dimineață mult anticipată de Decembrie. Fotoliul e la locul lui, acolo, lângă geam. Unde îmi place să scriu, să citesc, să te aștept și apoi, să te iubesc. Miroase a brad și a portocale, dar mai ales, a tine. Miroase a acasă. Stau cu ochii pe geam de trei ore și încă aștept prima ninsoare. Fotoliul așteaptă și el. Îți simt mâna, cu care mă ții în brațe, cum se plimbă pe pieptul meu. Sunt iarăși eu, așteptând ceea ce am iubit mereu, dar mi-a fost teamă să recunosc, fiindcă toți iubesc vara. Așteptând iarna. E prima ninsoare și a început să fulguie exact atunci când te-ai trezit. Te strâng în brațe și zâmbesc. Chiar și fotoliul este fericit. O să ne îngroape în curând zăpada, iar noi ne vom pierde sub ea, la minus zece grade Celsius, într-o lume pe care doar noi doi o vom cunoaște. Noi doi și fotoliul de la geam, care te așteaptă mereu să vii.

Iar eu mă voi ascunde în tine și tu te vei ascunde în mine, și nimeni nu ne va mai găsi vreodată.

Dan Novac

Java & Web Developer | selective nerd, adventure seeker, wanderer.

6 thoughts on “Zăpadă

  1. Este mai frumos decât mi-am putut imagina vreodată … poate undeva adânc în suflet iubesc iarna, dar îmi este cumva frică să recunosc asta … îmi e frică să recunosc faptul că frigul îmi dă lumea peste cap și mă face să trăiesc o mulțime de senzații în același timp … dar iubesc iarna pentru zilele petrecut cu persoana iubită, când noi doi, cu trupurile și sufletele noastre reușim să încălzim zilele friguroase de iarnă … și cum văd urmele iubirii noastre de peste noapte pe geamurile aburite … Cred că asta va fi prima iarnă pe care o voi iubi … am motive mai mult ca oricând să fac asta … ♥

    1. La mine a fost altceva, in suflet, adanc, am iubit-o mereu, eu, realul eu, dar mereu am ascuns-o, fiindca toata lumea normala iubeste vara, dar mi-am dat seama ca nu vreau sa fiu normal. Si da, zilele alea petrecute cu persoana iubita da farmec iernii si e mult mai sentimentala si intima, iarna.

  2. Florin, cred ca si eu iubesc iarna undeva in adancul sufletelui meu, dar imi frica sa recunosc. Felicitari, Dani ! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *