Brașov – Bohemian Square 2015

Festivalul de cultură urbană, Bohemian Square, revine și în 2015 în Brașov între 21-23 august. După ce a avut un adevărat succes anul trecut, evenimentul va fi prezent și anul acesta în orașul de sub Tâmpa.

Bohemian Square este un eveniment dedicat iubitorilor de artă, un eveniment pentru oamenii creativi, curioși, îndrăzneți, dar și pentru cei care caută un cadru special pentru a se relaxa în penultimul week-end al acestei veri.

Locația este Piața Sfatului și Piața Enescu, iar categoriile de anul acesta sunt: Instalațiile interactive, structuri arhitecturale experimentale, mobilier stradal, trasee urbane alternative, urban art, construcții ready-made, dar și colecția de lucrări a fotografului Vicente Goncalves, numită Ferestrele lumii.

Sper că v-am făcut atât de curioși încât să ne vedem în week-end acolo.

Trebuie să scăpăm de cancer

Băi, eu m-am cam săturat să mă simt precum un criminal atunci când stau pe un scaun în autobuz. Nu știu în cazurile voastre, dar eu am avut câteva dăți în care am îndrăznit să mă așez pe un scaun în autobuz pentru că aveam mult de mers și mai mult încurcam dacă stăteam în picioare. Apoi, după câteva stații, se întâmplă să urce lume și se aglomerează, iar tot ceea ce văd în jurul meu sunt priviri furioase, pline de ură, fețe scârbite, toate ale unor oameni trecuți de 60 de ani. Diverse cucoane care se uită la mine ca la scursura societății și bătrâni cărora parcă le-am furat pensia. Ok, ai mei m-au educat mai bine decât ar fi făcut-o mulți părinți. Și unde nu m-au educat ai mei, am făcut-o singur pentru că nu-mi place să par un țăran. Avem câteva mii de ani în spate de evoluție, ar cam trebui să știm să ne purtăm ca atare și, fără vreo falsă lăudăroșenie, am știut mereu cum să mă comport mai mult decât civilizat. Nu îmi place ca unii bătrâni, nu vreau să generalizez (o să mă gândesc că mă adresez fix acelor care m-au jignit), se uită la mine de parcă am scuipat pe ei și mă pun în aceeași oală cu cocalarii care sparg semințe în tramvai. Știu ce înseamnă respectul, știu să fiu politicos. Am cedat de mii de ori locuri oamenilor care chiar păreau că au nevoie. Femei însărcinate, oameni cu bagaje la ei, bătrâni neajutorați, dar nu vreau să mi se ridice statuie pentru câteva gesturi normale, vreau doar respectul pe care-l merit din partea unor bătrâni care cred că respectul se măsoară în ani.

Ok, să o lămurim dacă tot am ajuns până aici. Anii nu măsoară gradul tău de inteligență, nici experiența, nici respectul, nici multe altele. Că ai 70 de ani, e o chestiune de timp, ca să zic așa. Poate ai fost toată viața un cocalar. Un cocalar comunist, mai exact. De ce să îți cedez locul atunci când tu mă împingi pe scările autobuzului, când tu nu mă lași să cobor fiindcă vrei să urci ca să vânezi un loc liber și multe altele. Toate astea țin de politețe, tu (adică dumneata că doar ești în etate) nu ai cum să respecți câteva reguli de bază ale bunelor maniere și te aștepți ca eu să îți cedez locul doar că ai câțiva ani în plus și mai multe riduri? Ei bine, domnule, acest lucru nu ține de respect sau de bunele maniere ale mele. Nu aș vrea să mai ating subiectul că amândoi mergem cu aceiași bani într-un mijloc de transport în comun, deci amândurora ni se cuvine acel loc. Dacă nu ai prins loc, asta e, nu e nevoie să te uiți la mine ca la un criminal. Să nu se înțeleagă că nu am respect pentru bătrâni. Am enorm, mai ales pentru cei care chiar au făcut ceva sau pentru cei pe care-i văd că se chinuie să supraviețuiască la o astfel de vârstă după ce au muncit toată viața prin fabrici. Am mai mult respect pentru doamna în vârstă care vinde buchețele de flori de lângă vitrinele magazinelor de pe Republicii decât am pentru cucoanele acestea din autobuze. Și sunt sigur că femeia aia (și nu numai) dacă ar avea pensia bătrânilor ăștia și ar umbla cu autobuzul nu s-ar uita în niciun fel. Bunicul nu a cerșit vreodată ceva gratis sau un loc, undeva, indiferent unde. Deși avea parkinson. Avea demnitatea lui de boxer. La fel și bunica, la fel și mulți alții pe care-i respect.

În același timp, cred că astfel de bătrâni sunt motivul principal pentru care noi, ca țară și ca mentalitate, suntem unde suntem. În primul rând, oamenii ăștia au crescut majoritatea anilor în comunism, iar unii nu sunt în stare să se descotorosească de trecut și să evolueze. UNII, nu toți! De aceea încă avem multe reflexe comuniste, fiindcă sunt mulți astfel de oameni. De aceea niciodată nu se votează cum trebuie (dacă votul are, cu adevărat, vreo valoare), pentru că majoritatea celor care se duc la vot sunt bătrânii. O să fim mai bine când o să scăpăm de acest cancer. Cam vreo zece ani, așa.

Am dat exemplul cu locurile din autobuz pentru că asta m-a dus cu gândul la a scrie acest post. Sunt sigur că mai sunt multe exemple în care se procedează cam la fel. Bătrâni care vor respect, dar care nu au oferit în viața lor un dram din acesta cuiva. 

Pișcoturile și bloggerul de mine

Astăzi am participat la primul meu eveniment ca și blogger. Adică, m-am dus acolo și am zis că-s blogger și oamenii s-au uitat pe o foaie și au confirmat și eu m-am simțit bine și mi-am zis: “Na, mare șmecher ce am ajuns și eu.” A fost vorba de BuzzCamp Brașov, unde am luat parte doar la un workshop, al celor de la Arvato. Mi-ar fi plăcut să ajung și să îi ascult pe speakerii oficiali, precum și la alte workshopuri, dar nu am avut cum. Râd acum, când scriu asta, deoarece acum un an săream de cur în sus dacă îndrăzneai să-mi spui că sunt blogger. “Cine, mă?! Eu?? Eu doar mă folosesc de mediul online ca să public undeva și să vadă lumea ceea ce scriu.” Mă refeream la proză, bineînțeles. Și aveam tot felul de argumente și pretexte bine puse la punct. Iar astăzi, când locuiesc într-un oraș în care să fii blogger este ceva fain și îți aduce beneficii, astăzi nu mai am nicio problemă că cineva îmi spune așa. În fond, cred că spre asta și tind. Când nu tind spre infinit (poetic + info student shit).

Acum, lăsând bloggerul din mine la o parte și sperând că poate voi explica într-o zi, mai detaliat, partea aceasta, o să vă spun și câte ceva de prima pișcoteală. În online, toată lumea asociază bloggerii cu pișcoturile. Fiindcă la evenimente din acestea mai mari, există o masă cu diverse chestii de mâncat. O măslină, o ciupercă, un pișcot, o cană de cafea etc. Iar bloggerii sunt invitați la astfel de evenimente și, umblă vorba prin sat, că nici ei nu s-ar da în lături de la tot felul de mese gratuite. În fine! Astăzi am luat și eu parte la o astfel de Mare Pișcoteală. Erau acolo mese cu fursecuri, ceaiuri, cafele, și dracu mai știe ce, că nu am fost atent. Și, deși a trebuit să aștept vreo cinci minute printre astfel de tentații, nu am putut să mă ating de ceva. De ce? Mi se părea al dracului de rușinos și incomod și de căcat să te duci la o masă din aia și să te servești. Habar nu am de ce. Muream de sete, dar am preferat să îmi cumpăr o apă atunci când am ieșit. Da, probabil sunt prost sau rușinos sau nu sunt demn de a fi pișcotar, dar jur că e o senzație de tot căcatul să te apropii să mănânci ceva de acolo. Nu știu, poate în viitor îmi va curge prin vene ceva sânge de blogger și îmi voi face curajul. Nu sunt ipocrit să spun nu, însă astăzi m-am simțit al dracului de incomod printre mesele alea și oameni care mai de care înfigându-se la platourile cu mâncare.

În fine, mi-a plăcut experiența de astăzi, cât și workshopul la care am participat, unde ni s-a spus de la un anagajator, direct, la ce să ne așteptăm și cum să procedăm la un interviu pentru un job. Păcat că persoana care vorbea nu știa că, în limba română, nu există expresia: “A face sens”. În rest, numai de bine.

Critic neoficial la RMA 2013

Piața Sfatului îngrădită, muzica de la radio pe scenă, prea multă lume să-mi respire în ceafă și să mă calce pe picioare și bilet de intrare. Neah, am spus marelui eveniment de decernare a premiilor muzicale românești. Am ales să mă plimb prin Brașov și să intru într-un pub genial – Bistro de l’Arte. Să-l încercați dacă treceți prin centrul Brașovului și sunteți turist, deoarece brașovenii cred că știu foarte bine despre ce este vorba. După ce am plecat din Bistro am spus să ne mai plimbam puțin prin centru, ceea ce ne-a dus pe lângă gardul mirific din sârmă pus de organizatorii RMA 2013. Nu a trebuit să pierdem prea mult timp pe acolo, că mi s-a dat încă un exemplu de ce contează foarte mult zona geografică în care stai, în România. Și, în funcție de aceste zone, există diferențe de civilizație, cultură, oameni. Văzându-ne prin prejur, o familie a venit la noi și ne-a întrebat dacă vrem să intrăm la premii fiindcă ei vor să plece și nu au ce face decât să arunce brățările date la casa de bilete. De ce nu, mi-am spus, și arâtându-mi încheietura fără nicio jenă sau vreun cuvânt spus gardienilor, am mers în fața scenei. Mi-am făcut nervi din primele zece minute, deoarece nu puteam sta fără să fiu împins la fiecare două minute de câte un grup voiajor de fetițe și băieți care voiau să vadă Lala Gang(bang) sau Cabron – raperul anului sau mai știu eu ce.

Citește mai departe