• Păreri

    Game of Thrones sezonul 4

    Cu toții abia așteptăm premiera noului sezon al serialului care a produs isterie și dependență în toată lumea, Game of Thrones – Urzeala Tronurilor. Oare ce s-a mai întâmplat cu Daenerys? Cum se vor răzbuna cei din Nord? Ce mai pune la cale Tyrion? Răspunsuri vom avea abia când sezonul patru va începe să ruleze, adică Duminică, 6 Aprilie, la ora 9 seara (ora Americii). Practic, noi vom vedea primul episod pe 7 Aprilie, Luni. Bine, unii știu răspunsurile acestea din cărți, dar nu contează, chiar și eu sunt foarte nerăbdător și curios de ce fel arată vizual universul complicat și fascinant, plin de uneltiri și surprize, imaginat de George…

  • Păreri

    Friday News

    Un român, dezvoltator de jocuri pe calculator, a fost nominalizat de Apple ca fiind unul dintre cei mai promițători developeri în 2014. Dorin ne spune că pe 24 ianuarie se va organiza Codecamp în Brașov, la Business Park. Organizatorii acestor evenimente sunt persoane implicate activ în comunitatea dezvoltatorilor .NET, cu experiență în organizarea de prezentări și seminarii tehnice pentru dezvoltatori vizibile pe web la CodeCamp.ro, și în comunitatea ITSpark.ro ce acoperă zona ITPro entry și mid-level, fiind orientată către specialiștii IT. Mai multe detalii găsiți aici. Cei de la RCS & RDS au modificat grila de programe, astfel au fost scoase posturile VH1 și Film Café și au fost introduse Comedy Central Extra,…

  • Păreri

    Friday News

    Probabil cel mai așteptat joc al anului, GTA V, beneficiază de un nou trailer în care ni se prezintă puțin din gameplay. Mamă, e o nebunie! Sunt mare fan GTA și ce au făcut cei de la Rockstar cu GTA V e de cu totul alt nivel. Pe 17 septembrie va fi disponibil.