Temă nouă

Da, vin cam târziu cu articolul ăsta în care anunț că am temă nouă pe blog, fiindcă eu am impresia că majoritatea dintre voi deja ați văzut-o, v-ați obișnuit și familiarizat cu ea chiar. Mda, am prea puțin timp liber în perioada asta și ajung mai rar să scriu aici, dar recuperez de săptămâna viitoare, promit.

Temă nouă, va fi și un logo nou și funny, dar nu știu exact când va fi gata. Însă îl veți vedea primii. Am câteva idei noi, mai ales una legată de o rubrică pentru cei pasionați de coding, voi continua de asemenea articolele despre lucruri interesante, tot felul de nelămuriri de-ale mele, bazaconii, chestii interesante, filme, muzică și cărți.

Whatever, cum vă place noua temă?

Vorbesc cât pentru doi

Nu mă refer la debitul verbal, deși cei mai apropiați ar spune că ar trebui, iar cei care nu prea mă știu ar spune clar nu, dar am observat că în ultimul timp vorbesc cât pentru doi. Habar nu am de ce, cred că răspund și în numele meu și în numele celorlalte multiple personalități ale mele. Dar nu vorbesc cât pentru doi așa cum vă imaginați voi, ci într-un mod aparte, spunând același lucru de două ori și nu mi s-a întâmplat doar o singură dată, deci cazul nu este izolat. De exemplu, cineva începe o discuție cu mine și îmi spune: “Bună!“, iar eu, de cele mai multe ori, spun: “Bună, bună!” sau “Salut, salut!“. Asta fac instinctiv, de parcă un singur bună nu e de ajuns. Mi se mai întâmplă și atunci când răspund, gen: “Bine, bine!“. Cred că o voce din capul meu îmi spune să mai dublez. Ca aia care-ți spune să mărești pot-ul la poker.

Așa mai îmi dau seama de încă o chestie, că ai putea să îl bagi în ceață pe cel cu care ai o conversație. Mie dacă mi-ar răspunde cineva cu “Bună, bună!” atunci când eu salut, aș crede că este foarte entuziasmat și îmi imaginez că are o față de pedofil. Nu e ok deloc!

tumblr_mhro5zPshr1reqrf6o1_400

În fine, voi încerca să bag mai în străfunduri vocile ego-ului meu sau să le las la nivel de “în capul meu”. Ideea e că uneori mă întreabă de bine, dacă stau confortabil și dacă mi-a plăcut respectivul film. Dubios e că îi răspund, dar tot în capul meu. Să vă rugați să am o viață mișto, în care să călătoresc și să mă relaxez, că altfel o să mă vedeți pe stradă vorbind cu vocile din capul meu, dar cu voce tare. Oricum, încă sunt bine, deci e ok să vorbiți cu mine.

Ce am adăugat pe to-do-list

Știți ce credeam acum doi ani pe vremea asta? Că o să fiu un bujor de boboc la FJSC, mare publicitar și blogger cu impresii de scriitor, că o să las în spate științele exacte și că o să aterizez prin vreo agenție șmecheră de publicitate de prin București, poate chiar direct în poziția de creative director or something like that. Știți câte din planurile astea s-au împlinit? Niciunul. Și, culmea, sunt al naibii de mulțumit spre ce mă îndrept și ce fac acum. Doar vreau să știți că nu ține neapărat în a-ți ieși totul conform planului, ci mai mult ține de determinare și adaptare.

Ce am făcut în schimb? Am tăiat tot ce v-am spus mai sus de pe to-do-list și am adăugat be smart. Învață multe, de oriunde. Nu am lăsat în spate științele exacte și îmi pare foarte bine că nu am făcut-o. Am învățat, în schimb, să codez și să învăț singur. Am învățat o groază despre programare și mi-am dat seama că îmi place foarte mult. Și nu, programare nu e chiar mizeria aia făcută în liceu. Acolo te învață doar câțiva algoritmi, ceea ce e ok, dar nu vă lăsați prea mult influențați, cum am făcut-o eu și credeam că nu-i de mine domeniul ăsta. E tare, chiar foarte tare și foarte vast și diferit.

Ce cred că va conta în continuare? Nu alegerile care cred eu că sunt bune, cu siguranță. Am sfârșit mult mai bine luând-o pe drumul greșit. Nu voi rămâne nici pe loc, asta e clar, că nu-mi stă mie în fire. Încă mă fascinează publicitatea, dar nu în aceeași măsură ca acum doi ani. Am devenit ușor dezgustat de FJSC din ce am auzit și din câte am reușit și eu să văd. Ce va conta în continuare va fi ceea ce mi-am trecut pe to-do-list înainte de bani și chestii care se fac cu bani sau se achiziționează, adică faptul că trebuie să învăț.

Să fii deștept e al dracului de sexi, probabil cel mai sexi lucru din lume. Să știi să gândești în momentele în care mulți nu sunt în stare înseamnă mult și să fii destul de deschis încât să accepți multe lucruri, și asta implică să fii deștept. Restul sunt în mare parte prostii. Banii vin, se duc. Nu au propietari, doar cheltuitori. Restul e mizerie pe care oamenii o vând celor mai slabi ca să îi facă să se simtă ca dracu. Să îi facă să se simtă mai puțin decât sunt. Dacă ești destul de deștept nu cumperi mizeria aceea, nu pui botu’. Să fii deștept, asta te ajută să faci alegeri și să le faci pe cele bune, chiar și când nu ai de ales prea multe.

Ceea ce vreau să punctez este că nu ar trebui să ne agățăm doar de niște planuri care, uneori, există posibilitatea să nu se întâmple. Ceea ce ar trebui să facem este să învățăm cât mai multe din toate direcțiile, așa vom crea posibilități și le vom alege pe cele bune. Și nu dau sfaturi, că nu sunt în măsură, doar povestesc.

tumblr_n719rdOCWz1qfkqupo1_500

Stupid has the balls

tumblr_ljlwx0sy311qhq9kso1_500

Asta este o reclamă draguță, dar nu despre publicitate vreau să vă vorbesc, ci vreau să mă asigur că toți ați văzut poza asta. Ok?

Bun, am văzut mulți din categoria a doua care postează mesajul acesta și găsesc ceva lăudabil în faptul că sunt proști. Înțeleg foarte bine mesajul, stați potoliți!

Acum să facem un exercițiu. Imaginați-vă o șosea, cu peisaj frumos, cu munte, cu ce vreți voi. Și două mașini, una condusă de cel fără cojones, dar cu neuroni și una de cel care și le ține, uneori, chiar și în mână din pricina masivității. Acum imaginați-vă o depășire riscantă în care, potrivit vitezei, probabil ai timp să depășești cum trebuie, dar există o incertitudine mare legată de distanță. Cel din prima categorie se gândește, calculează și ajunge la concluzia că mai bine așteaptă, că nu are rost să te bazezi așa de mult pe o mașină și nu pe tine. Cel cu cojones își face o cruce, le mângâie, și depășește, fiindcă stupid has the balls și YOLO, și ce fel de șmecher mai ești dacă nu te sinucizi?

Acum luați situația asta, generalizați-o și o să ajungeți la niște concluzii care vă vor răspunde la câteva întrebări.

Nu fiți proști.

Dumnezeul proștilor

Slavă Domnului (oh, scumpă auto-ironie), că nu prea m-am simțit până astăzi ocrotit de acest Dumnezeu. Dumnezeul celora care dau în gropi pe stradă sau celor care fac rugăciuni în noaptea dinaintea examenului în loc să învețe sau al maneliștilor. În fine!

Astăzi, în schimb, mi s-a arătat. Stăteam puțin stresat, dar pregătit pentru examenul ce urma să-l dau și l-am văzut în reflexia băncii bine lustruite, vorbind prin voci de studenți și arătându-mi calea exactă. Ca să fiți lămuriți, trebuia să dăm examenul într-o sală măricică, cu bănci pentru trei persoane. Bineînțeles, profa voia ca noi să stăm câte doi în acele bănci, lăsând banca din mijloc liberă. Bineînțeles că s-a înșelat. În scurt timp sala s-a umplut conform algoritmului profesoarei și cum studenții sunt cei mai conștiincioși în sesiune, aceștia tot veneau. Și veneau, și veneau…Până când unul a venit și mi-a spus: “Dă-te și tu la mijloc, că nu au mai rămas scaune libere!“. “Gata, boss!“, i-am dat de înțeles doar printr-o privire. Și m-am mutat la mijloc. Ei bine, aia era calea. Calea pe care Dumnezeul proștilor voia să mi-o arate. Într-un final, se arătă și profa la față și părea dezamăgită de faptul că unii stau și câte trei în bancă. Profa e una dintre acele fete mereu bolnave, deci nu-mi puteam da seama de starea ei exactă. Măsoară clasa cu privirea și spune: “Cine stă la mijloc, ori se mută la catedră, ori va primi un subiect diferit față de restul.” Catedra s-a umplut rapid și eu tot la mijloc stăteam. Apoi i-am spus colegului meu întârziat: “Frate, eu nu vreau să primesc alt subiect, cine știe ce porcărie ne dă, hai tu la mijloc că tu ai venit ultimul.” “PeLeMe, am belit-o!“, i-am citit în privire. Și, astfel, am ignorat vibrațiile Dumnezeului și m-am dus la margine. Am uitat să precizez că majoritatea studenților știau deja un subiect al examenului de la colegii lor de la o specializare foarte apropiată. Eu eram printre ei, de aceea nu am vrut să stau în mijloc și să primesc alt subiect, că poate va fi același. Și vine profa, îmi pune subiectul sub nas, i-l pune și colegului meu din mijloc și constat că subiectul lui este fix cel pe care-l știam și pe care-l rezolvasem și îl făceam de zece, iar eu am alte cerințe. Oh, Doamne, încurcate ți-s căile! “PeLeMe!“, puteai citi cu usurință în privirea mea. Bine, nu era o materie atât de nasoală încât să nu fi făcut nimic la vederea altui subiect. Am scris destul și bine, însă nu cred că iau zece, cum aș fi luat la celălalt subiect. Și, astfel, mă oftic fiindcă nu am dat crezare Dumnezeului proștilor.

Astăzi am fost mai prost decât proștii și mai orb decât orbii. Iartă-mi îndoiala, Tată, dar fii și tu mai pe față! Slavă Domnului! Thug life!