Generația mea, generația ta, generația lor

Mă întreb deseori cât timp mai trebuie să treacă până să vă dați seama că sunteți penibili când vreți să fiți tot felul de moraliști atunci când judecați oamenii pe care nu îi cunoașteți. S-a umplut Facebook-ul de semidocți weekend-ul acesta, toți făcându-i morală și ținându-i lecții de etică fetiței aceea de doisprezece ani care a făcut un VIDEO cu ce machiaje deține. De la asta mi-a venit și ideea acestui articol, cea a generațiilor total diferite, dar care vor să păstreze o strânsă legătură cu cele din trecut. De parcă asta ar însemna evoluție. Ei bine, este evoluție, dar prefixată de un in (și fără e, aviz comentatorilor care se pregăteau să facă mișto).

Da, deci am văzut tot felul de reacții la videoclipul acela, dar niciuna constructivă și care ar putea să îi ofere sfaturi fetiței de doisprezece ani care se machiază. La asta nu v-ați gândit, nu? Ah, da, e mai ușor să-ți bați joc. Rămânând la problema cu generațiile, aceasta fiind arma cea mai de preț a celor de vârsta mea și mai mari atunci când luptă cu astfel de “blasfemii”, haideți să vă întreb, că voi evocați tot felul de argumente: “Vai! Eu mă jucam cu păpușile Barbie la vârsta ei! Este inadmisibil!“; mamele voastre se jucau și ele cu păpușile Barbie sau o ajutau pe bunica voastră să facă mâncare și curățenie și îngrijeau gospodăria, fără să audă vreodată în copilăria ei, de păpuși Barbie? Și dacă o luăm invers cronologic, tot vom da de activități ale generațiilor care nu vor avea vreo legătură una cu alta (de vârste apropiate). Dacă nu ați prins ideea asta, o să o mai spun altcumva. Cei din generația mea, pe la 14-15 ani deja aveau mai toți calculatoare, pe la 17 internet și tot așa. Da, am prins și perioada când mă jucam pe stradă până noaptea târziu și mi-a plăcut enorm. Credeți că nu sunt conștient că fiu-meu nu o va mai prinde? Ba da! Și ce o să fac? Am ce face? Nu! Acesta este cursul firesc al evenimentelor. Bunicul, la 14 ani, probabil făcea treabă prin grădină sau mai știu eu ce. Vi se pare ceva în comun cu ce făceam eu? Nope! De ce? Evoluție se numește și voi, de cele mai multe ori, nu o acceptați și o blamați. Și apoi vă mirați că suntem o nație de căcat. Credeți că tata nu era furios că îmi petreceam mult timp la calculator? Era, și făcea exact cum faceți voi cu fata asta. Acum mă perfecționez să am un job care implică numai timp petrecut la calculator. Știți ce face tata acum? Îmi ține pumnii, moralul sus și vrea cu tot dinadinsul să termin facultatea asta. Se numește acceptare și, în același timp, evoluție.

Nu puteți cere unor copii care s-au născut în anii 2000+ să nu aibă legătură cu tehnologia, să facă exact ce făceam noi sau ai noștri și să “crească” mai domol. Trăiesc în secolul vitezei, așa captează și informația, cu o viteză nebună (de multe ori tâmpită). Că mulți o captează prost, nu e vina lor, ci a părinților. La fel și cu fetița asta. Are doisprezece ani, cunoaște internetul, a simțit o mică parte din influența și puterea lui și a profitat de el și și-a expus o pasiune. Că nu e pasiunea perfectă pentru vârsta ei, pentru că nu e destul de moral pentru voi și, pentru că voi nu ați fi avut cum să aveți o așa pasiune la vârsta ei, asta este altceva. Dar ea își expune un hobby. Unul normal în anul 2013. Că vorbește ca ultima fițoasă și că are camera plină de machiaje de milioane de lei (că se vede că are bani mulți), aici certați-i pe părinți. Nu e vina ei că a cerut și ăia au avut de unde să-i dea. Și noi ceream și eram fericiți când ni se dădea. Doar eram copii. Că o să ajungă una din acelea care au jumătate de kilogram de fond de ten pe față, iarăși va fi vina părinților, dar nu avem de ce să o judecăm noi de pe acum. Poate chiar este pasionată de domeniu și sunt sigur că știți și voi multe femei (și nu numai) care au făcut averi din companii și produse cosmetice, fără să se transforme în truse de machiaj umblătoare. Plus că fetița are un vocabular și un limbaj mult mai elevat decât mulți la vârsta ei și, probabil, scrie mai bine și decât mulți la vârsta mea (am văzut destule). Ar trebui lăsată în pace, nu criticată, fiindcă dați doar dovadă de răutate atunci când faceți asta și e urât. Dați-i sfaturi, explicați-i de ce nu e bine, ce nu e bine, dar nu vă mai comportați ca femeia bătrână pe care nu o suportați atunci când vă punea etichete că aveți fusta prea scurtă sau vă dădea afară din scară, iarna, că făceați gălăgie. Totul se schimbă foarte repede zilele astea, la fel și oamenii și, inevitabil, ocupațiile copiilor. Și generația lor a fost crescută de cea care o critică. Și noi am fost crescuți de o generație care ne critică. E doar evoluție și noi, de multe ori, stăm în calea ei.

Dan înainte de Dani.

Pentru că cineva a ajuns pe blog cautând “Dan înainte de Dani” (Bună, nostalgicule!) lucru care m-a amuzat, dar care m-a pus şi pe gânduri, am fost determinat să scriu acest post în care vă voi oferi câteva explicaţii, deoarece sunt momente în care mă simt dator faţă de toţi cei care mă citesc (citeau). Dar înainte, să fie clar, Dani era şi atunci, Dani este şi acum…şi probabil va mai fi. Bine, normal e Dan, dar mi-am permis să iau şi eu un “i”. Pentru că “n” lângă ‘n” nu ar fi sunat la fel de bine.

De ce nu mai scriu proză? Am început prin a-mi pune eu – mie, o întrebare proastă. Tipic. Mai scriu proză, dar nu mai public tot. O să mai pun fragmente şi aici, dar nu voi mai scrie având ca scop doar publicarea pe blog. De ce? Pentru că am vrut să vă formaţi o impresie clară despre stilul meu (care se tot schimbă, sper că în bine) şi s-au adunat cam 150 de articole doar cu proză. Cred că vă puteţi forma o opinie destul de clară, răsfoindu-le. Dar nu vă faceţi o părere citindu-le doar pe cele vechi. Ăsta luaţi-l ca pe un sfat, deşi nu-mi permit să vă dau eu sfaturi. Mă rog, părerea mea este aceeaşi asupra a ceea ce scriu. Că e slab, fără consistenţă, previzibil şi clişeic. Deşi nu-mi place deloc să redactez cu aceste handicapuri, eu încerc să mă perfecţionez. Toată proza scrisă de mine, o găsiţi sus, în dreapta paginii, în meniul Proză. De asemenea, toată proza pe care o voi mai publica pe blog, în viitor, va fi găsită tot acolo, dar şi pe prima pagină atunci când voi publica articolul respectiv. Voiam doar să vă asigur că încă mai creez ceea ce vă plăcea să citiţi. Chiar dacă sunteţi puţini, sunteţi buni şi nu pot renunţa la voi.

Motivele pentru care voi publica mai puţină proză decât scriu în particular vi le voi spune acum. Unul este acela că trec printr-o perioada foarte aglomerată şi dorinţa mea este de a scrie cât mai des pe blogul ăsta, pentru a fi cât mai citit. Nu vreau să irosesc acest domeniu. Proză îmi este mai greu să scriu, deoarece, cum afirmă anumite persoane din jurul meu, sunt un perfecţionist şi vreau de la articol, la articol, sa progresez şi să fiu mai bun. Inspiraţia îmi vine mai greu şi după doi ani, în care mă chinuiam zi de zi să schiţez ceva, ca să vă pot da tot ce am mai bun, am obosit puţin. Nu-mi mai surâde ideea să nu dorm multe ore pentru a publica ceva pe blog şi într-un interval lung de timp. Îmi vor lipsi mulţumirile voastre şi aprecierile, dar sper să mi le oferiţi prin altă cale deoarece, tot ceea ce voi scrie în particular aş vrea să se concretizeze într-un volum de proze scurte, sau chiar un roman, sau un scenariu, nu ştiu exact ce-mi va ieşi sau dacă va ieşi cu adevărat ceva vreodată. În timp voi afla şi răspunsul la întrebarea asta. Deci, oricum ar fi, ceea ce scriu va ajunge printr-un intermediu la voi, doar că preţuiesc mai tare cuvintele mele şi vreau să fac ceva mai semnificativ. Aşa, dacă le puneam pe blog, nu le mai puteam folosi la multe altele în particular, deoarece o surpriză este mai plăcută decât ceva ce ştiaţi dinainte. Sper pe viitor să se concretizeze totul în ceva drăguţ şi să vă surprind. Oricum, cum am spus şi mai sus, voi mai publica şi aici proză, dar mai rar. Aveţi de unde să vă formaţi o opinie asupra a ceea ce fac, am spus-o şi mai sus, iar pentru cei vechi, puteţi reciti cu aceeaşi plăcere. Sper să o regăsiţi!

Ce se va întâmpla în continuare? Se pare că voi scrie mai des. Lucru care mă bucură şi sper că şi pe voi. Dar voi scrie lucruri mai soft, care îmi răpesc mai puţin timp, despre care mă pot exprima mai uşor şi pe care sper să le gasiţi interesante. Probabil sunteţi curioşi uneori să cunoaşteţi mai bine o persoana, eu vă voi expune gusturile mele în mai multe domenii, hobby-urile mele şi părerile mele în legătură cu multe altele. Probabil voi redacta şi despre lucruri din viitorul meu profesional, când spun asta mă gândesc la publicitate, dar mai e mult până acolo. Toate acestea vor avea ceva din stilul cu care v-am obişnuit, pentru că tot eu ţin pixul (vorba aia) . Veţi găsi multe lucruri faine pe aici. Despre muzică, filme, publicitate, emisiuni, amintiri, noutăţi, toate văzute din unghiul din care privesc eu. Plus că mai sunt şi altele, care nu-mi vin acum în minte, dar despre care voi scrie. Oricum, zilele astea v-am obişnuit puţin cu ceea ce va urma pe aici :)

Al vostru, inconfundabil, Dani

Frizeria şi dubla mea identitate.

De fiecare dată când mă duc să mă tund, frizeriţa mă întâmpină într-un mod unic pentru mine, dar normal pentru ea. Îmi spune cu zâmbetul pe buze: “Bună, Ionuţ!”.(Pentru cei care nu mă cunosc prea bine, numele ăsta nu are nicio legatură cu mine. Nu este nici măcar al doilea). Când aud asta, o parte din mine râde malefic, gândindu-mă la identitatea dublă pe care o capăt, atunci când intru în frizierie. Îmi imaginez că am un sacou negru pe care il aranjez puţin, îmi dau ochelarii negri jos de la ochi şi îmi verific minusculul microfon din ureche, fără ca cineva din jur să-şi dea seama. Deşi se holbează toţi la statutul bărbatului ce tocmai a intrat pe uşă. F.B.I style.

Îmi tot spune pe numele ăsta de aproape doi ani. Cred că la început am corectat-o de câteva ori, dar văzându-i ambiţia asupra numelui de Ionuţ, am lasat-o aşa. Nu poţi fura placerea oamenilor când ai tu chef. Cert este ca nu-mi displace că-mi spune aşa, deşi nu am vreo simpatie pentru acest nume. Însă mă simt mai bine. Simt că sunt eu. Joc rol dublu, ca în majoritatea situaţiilor în care întâlnesc oameni cu care nu am împărţit suficient de multe încât să mă cunoască. Deci, odată intrat în frizerie, zâmbesc la numele de Ionuţ, răspund la el şi de fiecare dată îl întipăresc puţin mai mult în mintea frizeriţei mele. Manipulez precum un veritabil agent dublu.

Cand termină, aud mereu acelaşi: “Mulţumesc, Ionuţ! O zi bună!”. Dau din cap în semn de mulţumire, zâmbesc, îi urez şi eu o zi faină şi mă îndrept către uşă. Ies, salut pe toata lumea şi îmi trec mâna prin părul proaspat tuns, aşteptând ca Biroul să-mi dea informaţiile pentru urmatoarea misiune.

Lobul Creativ

Fundaţia Friends For Friends şi Decât o revistă au pus în practică o idee foarte interesantă, de care am aflat abia astăzi (spre ruşinea mea), prin intermediul blogului Hoinaru. Totul constă într-o serie de interviuri, foarte fain făcute cu diferite persoane care lucrează într-un domeniu ce necesită creativitate. Sunt nişte personaje foarte carismatice, pe care eu le admir foarte mult şi mereu am avut de învăţat ceva important de la ele. Unii sunt chiar pe lista mea de “Inspirational people”, dar asta contează mai puţin.

Cei de la Lobul Creativ îşi descriu astfel proiectul:

Sub Lobul Creativ stau gandurile despre creativitate ale unor oameni mai buni sau mai rai, mai inalti sau mai scunzi, mai tineri sau mai varstnici. Oricare ar fi diferentele dintre ei, ceea ce ii aseamana este ca sunt, in ceea ce fac, foarte buni.

Intentia noastra este ca ascultandu-i, tu sa intelegi mai bine ce e creativitatea, cum devii mai creativ si care este legatura dintre creativitate si reusita.

Bucura-te de Lobul Creativ si pune-l la treaba. Pentru ca fara o latura practica, actionabila, creativitatea nu e decat o vorba in vant.

Cu drag,

Gazdele voastre, Fundatia Friends For Friends + Decat o Revista

Vă las cu câteva interviuri pe care le-am urmărit cu cea mai mare plăcere şi din care am învăţat o grămadă de lucruri noi, mai ales în legătură cu publicitatea.

Creativitatea e rezultatul unor frământări – Andi Moisescu

Creativitate, frate – Interviu cu Bogdan Naumovici (1)

Publicitatea e în stradă – Interviu cu Bogdan Naumovici (2)

Creativitate în picioare – Teo (1)

Creativitate în picioare – Teo (2)

În spatele creativităţii – Tudor Chirila

Restul de interviuri pot fi văzute aici.