Ce am mai citit

După cum v-am mai obișnuit, o să fac o mică trecere în revistă a ceea ce am citit în ultimul timp. Nu mă lungesc, spun doar câteva cuvinte despre fiecare carte, dau o notă și fac o recomandare. Cred că nu am mai scris un articol cu cărți de anul trecut, așa că voi scrie ce am citit în 2015, până acum.

The Kite Runner [Vânătorii de zmeie (ro)]  de Khaled Hossini- este o carte scrisă din perspectiva autorului despre prietenia și legătura strânsă între el, Amir, și Hassan, cel care în ochii societatății în care trăiau, adică cea musulmană, ar trebui să fie servitorul acestuia. Am fost reticent când am citit cartea, nu mai citisem nicio carte despre Afghanistan și războiul de acolo, dar cartea aceasta este mult mai mult decât atât. Trebuie să o citiți. O recenzie faină găsiți aici. Nota mea este: 5/5.

Fahrenheit 451 de Ray Bradbury – spune povestea unei lumi în care cărțile care mai există trebuiesc arse, iar păstrarea acestora înseamnă încălcarea legii. Am asemănat-o foarte mult cu 1984, ajungând să semene cu aceasta când vine vorba de anumite aspecte. Recenzie aici. Nota mea 4/5.

The Hedge Knight de George R.R Martin – acțiunea din această carte scrisă de celebrul autor care scrie lent, este situată în timp, în urmă cu 89 de ani înainte de evenimentele petrecute în seria A Song of Ice and Fire (Game of Thrones) și spune povestea unui cavaler, Dunk, ajuns prin întâmplare cavaler și a aventurilor sale împreună cu noul său scutier Egg. Este o carte scurtă, care mai are încă două părți ca și continuare, dar pentru cei în așteptarea noului volum din seria ASoIaF se va dovedi a fi perfectă. Nota mea 4/5.

The Hitchhiker’s guide to the Galaxy și The Restaurant at the end of the Universe [Ghidul autostopistului Galactic] de Douglas Adams – sunt două cărți SF și comice, pline de umor sarcastic și ironii, care m-au delectat în adevăratul sens al cuvântului. Două cărți care fac parte dintr-o serie de șase, numită The Hitchhiker’s guide to the Galaxy. Le-am citit cu plăcere și le recomand oricui. Nota mea 5/5.

Astfel de postări vor mai exista, dar dacă vreți să fiți mai la curent cu ceea ce citesc și ce vreau să citesc, aici aveți contul meu de Goodreads.

Ce am mai citit

În ordinea cronologică:

Legiunea blestemaților de Sven Hassel. Aveam nevoie să citesc ceva ușor și nu prea lung, deoarece abia terminasem câteva cărți foarte mari. A fost bună, probabil cea mai bună din câte cărți scrise de Hassel am citit eu (și sunt câteva). Probabil știți despre ce este vorba. Relatările “de la fața locului“, spun asta în ghilimele pentru că multă lume l-a acuzat pe autor că a deformat mult realitatea, ale unui soldat nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Și nu, omul nu era deloc pro nazism. Oricum, nu voi scrie eu review-uri aici pentru că sunt alții care o fac mult mai bine.

Următoarea carte a fost 1984 a lui Orwell. Iar dacă Sven Hassel nu m-a făcut să-mi pun prea multe întrebări și să-mi fac multe scenarii, Orwell a reușit. Probabil aceasta este una dintre cele mai citite cărți ale secolului și nu trebuie să vă mai povestesc eu prea multe. Vreau doar să spun că m-a impresionat lumea imaginată de Orwell, nu foarte îndepărtată de cea în care trăim astăzi și cum a anticipat unele lucruri este pur și simplu fantastic. Sunt pasaje în care aveam #pieledegaina și în care mă gândeam că suntem atât de aproape de a deveni așa ceva. Pentru cei care nu știu nimic despre, în această carte Orwell prezintă povestea unui personaj atipic într-o lume condusă de Big Brother, de partide, conspirații și o justiție care nu-ți oferă prea multe șanse de a gândi singur și liber. Aici aveți o recenzie faină. Vă recomand această carte și vă spun că se citește repede. Nu e nici prea mare, dar odată prins între rândurile ei, nu prea-ți vine să o lași. Un citat care mi-a plăcut enorm: “If you want a picture of the future, imagine a boot stamping on a human face—for ever.”

Și, în sunete de trâmbițe și aplauze și înclinări, vine cea din urmă carte citită. One hundread years of solitude a lui Gabriel Garcia Marquez. I-am pus și bold pentru că merită. Nu știu ce să vă spun de cartea asta, doar că atunci când o pui jos din mână și te pui să alegi alta îți vine al naibii de greu, fiindcă-ți dai seama că sunt șanse foarte, foarte mici să citești ceva la fel de bun. Iar când, în sfârșit, alegi ceva și răsfoiești respectiva carte, totul îți lasă un gust amar și rămâi dezamăgit, fiindcă vezi că nu prea sunt mulți oameni care au reușit să scrie așa cum o face Marquez. Deci omul este fantastic! Stilul său este fascinant și este un izvor nesecat de povești. Fiecare personaj trebuie să aibă o poveste, iar aceste povești nu sunt obișnuite și nici ceea ce scrie nu e obișnuit pentru că peisajul din One Hundread Years of Solitude este unul magic, plin de verdeață și fluturi galbeni, îmbinat cu praful străzilor din pământ ale satului în care se petrece toată acțiunea, numit Macondo. Cartea lui Marquez urmărește destinul unei generații, cel al familiei Buendia. Totul este povestit magistral, într-un mod unic și care te face să trăiești acolo, în casă cu oamenii al căror destin a fost creat de Marquez. Nu am ce să vă povestesc eu sau altcineva pentru că, părerea mea, aceasta este o carte pe care trebuie să o citiți cel puțin o dată în viață. Și o să vă dați seama că ori o veți iubi, ori o veți  urî, nu prea există cale de mijloc. La mine e ușor să vă dați seama ce impact a avut.

Spor la citit!