Skip to main content

Să nu-ţi faci planuri în România

Sunt într-o perioadă în care alerg destul de mult pentru a finaliza un lucru pe care mi-l doresc de ceva timp, de aceea şi scriu aşa de rar pe blog şi nu pot să-mi mai adun uşor gândurile. Deci, câteva zile să mă iertaţi pentru că am fost absent şi, probabil, vor mai exista astfel de scurte perioade. Mă rog, eu încerc să le diminuez sau să le elimin, iar despre lucrul pe care mi-l doresc, probabil vi-l voi spune atunci când totul va fi finalizat şi dacă va ieşi conform planului.

Şi cum alergam eu între munte şi mare şi casă şi printre neînţelegeri şi tot felul de informaţii prost transmise de oameni care reprezintă instituţii importante în evoluţia unui om din societatea modernă, mi-am dat seama că mai nimeni de aici (am întâlnit şi excepţii), de prin astfel de instituţii care se ocupă cu educaţia şi specializarea oamenilor în diverse domenii, nu au habar ce vor şi nu ştiu să comunice. Da, comunicarea între instituţiile mari, cum ar fi facultăţile, este aproape inexistentă. Pentru un scop comun al ambelor părţi, aceeaşi problemă, primeşti informaţii total diferite şi unele destul de aberante. Informaţii care costă timp şi bani, care te pot ajuta cu siguranţă în ceea ce vrei să faci şi în a-ţi întocmi un plan. Nu, este imposibil atunci când nu depinzi doar de tine şi locuieşti în ţara asta să-ţi faci un plan pe care să-l poţi urma şi să duci totul la capăt aşa cum te-ai gândit de prima oară. Mereu este un detaliu pe care nu l-ai aflat, ceva informaţie prost transmisă de oameni care sunt specializaţi doar cu numele într-un domeniu, ceva întârziere sau ceva scârbe întâlnite prin birouri.

Din cauza faptului că fiecare se conduce după legiile proprii pe aici şi nu e nimic la comun, deşi cu toţii avem un scop comun, să evoluăm ca societate şi ca oameni, niciodată să nu-ţi faci planuri şi să te aştepţi ca totul să decurgă conform lor dacă ai de a face cu instituţii de stat sau particulare, cu oameni care nu ştiu cu ce se mănâncă (pizza cu pâine gen) specializarea lor, şi aici îi bag pe toţi: bănci, CFR, secretare, primării etc.

Sharing is caring!

Dan Novac

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares