Skip to main content

Recomand: Silicon Valley

Tot de la HBO, cei care fac cele mai multe seriale pe placul meu, avem o nouă serie promițătoare și care m-a prins încă de la primul episod. Serialul se numește Silicon Valley și a avut premiera săptămâna trecută, exact după ce a fost difuzat primul episod din noul sezon Game of Thrones.

Serialul este despre un grup de programatori foarte carismatici, care trăiesc chiar în locul unde cei “tocilari” sunt milionari și privilegiați, adică Silicon Valley. Deci da, serialul este plin de geek stuff, lucru care-mi place la nebunie deoarece știu și am idee despre ce se vorbește acolo, studiind chiar domeniul pe care-l preaslăvesc cei din Silicon Valley. Acum să nu credeți că se vorbește în cine știe ce termeni și un oarecare nu ar savura fiecare minut din acest serial. Nu, este o comedie lejeră cu poante foarte fain gândite și cu un plot drăguț și care mi se pare că poate evolua frumos. Este un fel de Entourage cu nerds. Adică bun în draci și  plin de lucruri mișto. Ar trebui să vă uitați. Serialul este difuzat în fiecare duminică seara, după Game of Thrones, la americani, iar la noi văd că încă nu este în program. Dar sunt sigur că vă descurcați voi să-l vedeți.

Vi-l recomand încă de pe acum, de la început, pentru că sunt sigur că are toate ingredientele să ajungă un serial mare.

Sharing is caring!

Dan Novac

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

2 thoughts to “Recomand: Silicon Valley”

  1. Din nefericire, unul dintre actorii din distributie a decedat la finele anului trecut, chiar in timpul filmarilor pentru acest serial.
    Eu sper ca Silicon Valley sa fie la fel de amuzant ca Veep.
    De serialele Showtime ce zici – Weeds, Shameless, Masters of Sex etc?

    1. Weeds am văzut până la ultimele două sezoane. Primele sezoane mi-au plăcut mult, restul m-a plictisit teribil.
      Shameless îmi place mult și îl urmăresc.
      Masters of Sex am reușit să văd primul sezon doar.
      Sunt bune și cele de la SHowtime, doar că cele mai multe preferate ale mele sunt de la HBO.
      Nu știam treaba cu actorul din serial. Îmi pare rău. Mersi pentru știre!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares