Skip to main content

Prima sesiune

Mă simt atât de virgin în treaba asta. E o mare porcărie prima sesiune. Exact ca înainte de bac, doar ca am un stres mai mare, iar toată lumea “experimentată” e în stare să-ți dea același sfat: “Stai chill! Te agiți degeaba, așa eram și eu în prima sesiune, dar e degeaba stresul.” Ei, mersi, dar din păcate nu sunt deloc tipul cerebralului, care-și menține mereu calmul și își vede de treabă. Mai ales când nu sunt deloc tătic în ceea ce trebuie să demonstrez în zilele următoare la examene. Învăț, mă zbat, mă chinui, mă lupt cu patimile și ispitele și jur că niciodată nu am avut un chef mai mare să citesc o carte, să joc un joc, să fac maratoane de filme și seriale. E ca o lovitură sub bărbie de la karma. Când poți să dedici timp hobby-urilor tale, faci altceva, iar în sesiune, când trebuie să înveți, ai cea mai mare poftă de a face chestii care nu includ nici pe departe învățatul. Sunt un fel de proroc din Biblie sau vreo porcărie de genul, care se chinuie să nu cedeze ispitelor pentru a nu încălca cuvântul Domnului. What the fuck?!

Mi-am întrebat un prieten despre cum a abordat el sesiunea. Și mi-a spus exact așa: “Am învățat ca lumea la o singură materie. La cea la care am picat.” Iar eu eram gen: “Ooook!”. Habar nu am cum să o abordez, ce e de făcut. Eu doar învâț în ritmul meu și sper ca acesta să fie unul bun, că am planuri de viitor care nu vreau să fie stricate de restanțe. Și da, în sesiune se văd cele mai multe seriale, sunt sigur! Oricum, o să învăț și vreo rugăciune, ca să știu că am făcut totul. Sau nu. Încep să am cearcăne, să bag Cola la greu și să adorm aproape instant atunci când iau un caiet în brațe. Sesiune, bine ai venit! La dracu!

 

Sharing is caring!

Dan Novac

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

7 thoughts to “Prima sesiune”

      1. Nici mie. Inca nu am intalnit persoana careia sa-i placa.

        Succes, o sa treci cu bine peste!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares