Povestea lui

Era băiatul ăsta, optimist din fire, visător și un fel de romantic. Dar nu din ăla cu lună, stele și trandafiri, mai mult un romantic hip-hop. Cu străzi din New York, pulovere groase și cabane îngropate în ninsoare, cu muzică rap în căști și călătorii prin lume alături de ea. Într-un private jet, ca Jay și Bey. Cu visuri de scriitor de succes sau de advertiser. Un fel de Don Draper. Scria căcaturi ca să se elibereze și să creadă că se pricepe la ceva, dar era apreciat pentru prostiile sale, chiar dacă lui i se păreau slabe și pline de clișee. Optimist din fire, a încercat să-și contureze un viitor frumos și să se perfecționeze în publicitate. Voia lumini multe, reflectoare, panouri publicitare și orașul cel mai mare. S-a ales, însă, cu un oraș de care era plictisit, sictirit, care îl obosea și din care voia să scape cu prima ocazie. Nu putea spune că așa a fost să fie. Pentru el nu exista așa ceva. Nu putea să se mai gândească la planurile sale mari, deoarece totul stătea în umbra idealului de a pleca de acolo. Abia învăța despre viață și părea restant la capitolul ăsta și cu fiecare zi devenea mai distant și mai rece.

Devenise băiatul care își făcea mult mai multe probleme decât putea duce și se simțea incomod și nelalocul său mereu. Pesimist și negativist atunci când se gândea la viitorul său. Dar mereu tindea spre mai mult decât ceea ce era de ajuns pentru mulți. Nu-i prea plăceau nici oamenii, ce-i drept, nici multe din idealurile lor. Obișnuia să-i eticheteze, dar abia după ce avea o discuție cu ei și își dorea enorm la finele conversației să se înșele, dar avea dreptate. Citise prea multe ca oamenii să-i mai pară ceva greu de citit. Doar la o acea frumoasă și a lui, ea, mai avea de răsfoit și găsit și tot cutreiera cu ea de mână. Dar prin gânduri, că nici ea nu era în orașul în care el locuia temporar. Își făcea treaba bine, totul era cum trebuie, ai lui mulțumiți de rezultatele profesionale, el cu gândul că trebuie să plece și, într-o noapte, a realizat că nu vrea să stea și doar să privească la tot teatrul ăsta din viața lui. A avut răbdare, ceea ce nu este o virtute pe care și-ar putea-o însuși el și a făcut totul cum trebuie ca să poată pleca. Toți îl trăgeau înapoi, gânduri grele, sfaturi împotrivă, doar ai lui îl susțineau în ce făcea. Și era mulțumit cu atât. Visurile cu publicitatea fugiseră de mult, s-au pierdut ca un gând bun care vine în zorii zilei și pe care încerci să ți-l mai amintești atunci când te trezești. Scrisul nu mai era de el. Probabil se maturiza, el așa zicea.

Cu toate astea, a început să facă progrese din a pleca din orașul ăla și a se duce să studieze undeva unde ar fi fericit. Unde i-ar plăcea, unde planurile lui mari ar funcționa și unde ea ar putea să-l țină de mână. Birocrația l-a tras înapoi, apoi oamenii l-au tras înapoi, după care banii și după care societatea. Aproape trei luni de îmbrânceli, mustrări, refuzuri, abuzuri, ștampile, cafele, hârtii și toate astea doar din lipsa banilor. Că știa foarte bine că toți au un preț și începuse să-i vadă cum defilează cu el pe frunte. Oameni cu prețuri și numere matricole pe ceafă. Singurele semne comuniste care le trăda caracterul. Dar el știa deja că așa stă treaba și ar fi vrut să-i poată cumpăra pe toți, dar nu avea cu ce. Știa și cât de tare vrea să plece. Și Doamne, cât de mult își imagina clipa asta! Deși îl durea mâna, a continuat să bată la uși, deși picioarele-i tremurau și aveau bășici, a continuat să meargă. Și a tot mers, și a așteptat și a fost amânat, dar a insistat. A câștigat, într-un final.

Astăzi, visele cu publicitatea tot dispărute sunt. Știe că nu o va mai studia, dar ar îmbrățișa-o cu drag dacă, cumva, s-ar ivi, dar dacă nu, i-ar conveni și așa. Simte că ceea ce face acum este meseria pe care ar putea să o aibă. Altceva, ce ar putea să facă? Sunt pixeli, biți, programare și calculatoare. Dar a crescut cu ele. Nu trebuie să le iubească, în fond, sunt calculatoare, dar parcă-i plac. Tot nu scrie, dar acestea sunt doar sechele din trecut. Uneori se simte în stare să scoată o foaie goală și un pix și să își golească mintea. Poate o va mai face. De ce nu?! Pesimismul se curăță din corpul său. Se simte asta și unii ar spune că se și vede. Devine iarăși omul de care i-a plăcut chiar și lui. Negativismul mai persistă, dar e doar câte o stare de moment. Gândurile tot îl copleșesc, știe că așa va fi toată viața. Mereu va gândi prea mult și în plus, dar s-a obișnuit cu asta. E în stare să-i lovească în față pe cei care spun că i-a fost ușor și râde ironic atunci când aude cuvântul depresie pe buzele unora. A devenit cinic și selectiv, dar el crede că acestea sunt calități. Uneori își creează probleme. Se mai gândește la ce nu știe să facă, la faptul că nu e special deși ar vrea, și la cum, încet-încet, începe să intre în viață. Cu fiecare zi, din ce în ce mai adânc. Și nu știe dacă asta va duce la orgasm sau la lacrimi, dar țintește plăcerea. Vrea să învețe să ierte și să fie fericit, că viața e prea scurtă să ai timp și de astea. Uneori e trist și merge cu ochii închiși pe stradă ascultând atent versurile din căști. Dar, alteori, deschide ochii. Îi ridică spre cer, vede munți și fețe dragi, unele pe care le iubește și pe care nu le mai poate găsi niciunde acum. Vede orașul în care a vrut să ajungă sub picioarele sale. Își aduce aminte cum era acum un an și zâmbește ca prostul. Pune mâna pe telefon, îi sună pe ai săi, după care o sună pe ea și o întreabă dacă vrea să se întâlnească cu el. Închide, bagă telefonul în buzunar și continuă să zâmbească precum un fraier: “Ha, sunt aici!“. Nu există scurtături atunci când te îndrepți spre ceva care merită cu adevărat. Așa ți-ar spune dacă l-ai întreba acum despre fericire. Iar asta este dovada sa că poate să facă ceea ce vrea din viață, atâta timp cât își dorește cu adevărat.

Dan Novac

Java & Web Developer | selective nerd, adventure seeker, wanderer.

9 thoughts on “Povestea lui

  1. Bravo,Danut! Felicitari! ai tot timpul,fa-l sa fie de partea ta. intr-un singur moment se poate schimba tot.

  2. Bravooo!! Ma bucur tare mult pt tine, esti un copil minuntat si meriti tot ce-i mai bun! Mult succes in tot ceea ce faci si sper sa aud numai de bine de tine!

    Te pup si te imbratisez cu drag!

  3. Felicitări, Dănuț!! Știi că te apreciez tare. Admir că îți ești fidel și îi ești fidel. Și sincer. (îmi vine să scriu o grămadă, mostly ptr că m-am recunosc în mare parte din ce ai zis).
    Nu te lăsa de advertising! Sunt șanse, mai ales că, uite, îți iese ce-ți propui!
    Te respect tare și repărește!

    1. Nu mă las de advertising, dar nici nu îl mai urmăresc de nebun. Eh, uneori iese, alteori nu, dar măcar am scăpat de ideea că nu iese niciodată.
      Repărește vorbind, mersi mult, nigga!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *