Păreri

Mă întorc la tine…

E drept că, încet-încet, ne-am detașat aproape complet de lume. Am trăit ani întregi în patul nostru, am măsurat altfel timpul și am construit orașul nostru, pe fundația unuia deja construit, dar prea populat pentru frumusețea lui. Ne-am ales rute, am fost chiar și cartografi. Am făcut totul în ritmul nostru și după cum ne-am dorit. Am definit anotimpuri și am etichetat tot ceea ce puteam eticheta, chiar și oamenii. I-am așezat pe categorii și i-am lăsat deoparte, pe un raft neimportant. Departe de noi și de cărțile din bibliotecă, pentru că oamenii distrug tot ceea ce nu înteleg. Am fost cinici. Am destrămat credințe, am distrus religii, am schimbat anii și cursul destinului. Le-am pus pe toate în favoarea noastră. Aproape toate. A mai rămas distanța, despre care sunt aproape sigur că într-o zi vom realiza că a fost tot în favoarea noastră. Am făcut o selecție a pub-urilor, a restaurantelor, și am interzis accesul în toate care ne-au plăcut. Ne-am simțit genial făcând toate astea împreună. Mai știi când am dormit în Cărturești? Ne-am ascuns după multe rafturi de cărți până când vânzătoarea a stins lumina. Apoi te-am iubit și îți citeam câteva rânduri din fiecare carte ce-mi trecea prin mâini. Ne-am culcat pe un pat de cărți și te-am învelit cu mine și cu cărțile mele preferate. Era așa de “acasă” acolo. Dormeau cu noi și alții, Hemingway, Dostoievski, Wilde, Palahniuk, Thompson, Cărtărescu…au dormit cu tine și au uitat să mai scrie. Poate s-au îndrăgostit și ei.

Era un frig cumplit. Mi-am trecut degetele calde peste mâna ta și am băgat-o în buzunarul meu. Mergeam repede, nu știam unde ne grăbeam. Nu știu de ce oamenii se grăbesc atunci când fac lucruri pe care nu le vor. Nu știam nici cum eu, un simplu muritor, aș putea să opresc lucruri firești. Cum ar fi lacrimile tale. Le-am sărutat până buzele mele crăpate de la frig s-au vindecat și până când tu erai prezentă în orice colț din mine. Ca o noapte de decembrie. Am ajuns unde ne-am dorit, ne detașasem de lume. Eram noi și o cantitate neglijabilă, lumea. Eram noi, în locul care a simțit cel mai intens povestea noastră, gara. Eram acolo și voi mai fi. Am zeci de drumuri în față, dar toate sunt legate de tine. “Mă întorc la tine”, ți-am scris pe un colț de pagină.

Sharing is caring!

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

9 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares