Skip to main content

Litoralul românesc – prea ca la țară

Gata, m-am întors! Gânduri bune sunt puține și oricum le țin pentru mine, că duc lipsă. După această vacanță (salvată de companie, nicidecum de locație) mi-am propus să ocolesc pe cât posibil în anii viitori litoralul românesc. De ce? Nici nu cred că ar trebui să mai existe o astfel de întrebare, dar ori am crescut eu, ori lumea a involuat în ultimul hal.

 În primul rând, nu mă identific deloc cu ceea ce promovează litoralul românesc și cu marea de oameni fără deodorant cu care trebuie să dai umăr în umăr aproape la fiecare pas. Apoi, preferințele majorității care frecventează litoralul sunt lucrurile pe care le detest zilnic și care îmi provoacă silă. Cu ocazia asta am învățat că pentru maneliști nu există “j”, ci “z”. De asemenea, dacă faci o tură prin Mamaia poți vedea cu ușurință ce obiecte kitch predomină la tarabe, pentru că sunt purtate de toată lumea. Anul acesta au fost în mare vogă șepcile cu Monster Energy, NY și nu numai (imitații ieftine a șepcilor New Era). Alea despre care vorbeam că erau purtate de unii oameni faini, care reprezintă o anumită cultură. Ei bine, astăzi sunt purtate și de toți cocalarii.

Poate ar fi mai interesant dacă aș fi fost un pasionat al cluburilor, dar asta este o altă locație pe care o detest, în care mă simt ca naiba de inconfortabil și cu care nu rezonez deloc. Mă face doar să am frustrări și să îmi imaginez scenarii violente despre cum aș lovi omul cu cămașa descheiată, cu bâta cu sârmă ghimpată pe ea, în față.

Și ar mai fi și prețurile. Raportul calitate-preț e unul prea ca la țară și te gândești că în alte părți, cu banii pe care-i dai aici, chiar ai fi mâncat ceva. Mă rog, nu pot înțelege oamenii cu bani care vin pe litoral. Chiar dacă tind să mă contrazic, fiindcă am spus că sunt prețuri mari, o să spun că litoralul românesc rămâne o locație pentru românii săraci (cu duhul măcar). Dacă ai avea un dram de minte și ceva bani, nu ai veni aici. Știu că sunt foarte mulți cu bani care aleg Marea Neagră, dar nu justifică nimic. Am văzut pe plajă zeci de tipuri de țărani clasici, care fac bani că au un magazin deschis la țară, că au vaca norocoasă, cea cu zece ugere, sau vând pepeni și au scos ceva profit. Fiica matroanei are Iphone 4s și țâțele pe afară-i atârnă precum vacii pe care o au în curte, iar bărba-su ăsteia se scobește în nas și apoi se uită ce a găsit în timp ce i se face poză. Ei au ieșit din sat ca să vină la mare și au Iphone încercând să ascundă mirosul de bălegar de sub unghii, dar în fond, tot la coada vacii le e locul. Mulțumesc, litoral românesc!

Iar pentru cei nostalgici, probabil pe vremea voastră a fost fain la Marea Neagră, acum sunt mai multe ciori decât pescăruși (sunteți băieți deștepți), iar plaja e plină de umbrele și șezlonguri, ceea ce face aproape imposibil să vezi marea, pentru care vii, de pe plajă.

Sharing is caring!

Dan Novac

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

10 thoughts to “Litoralul românesc – prea ca la țară”

  1. Cu o parte din articol sunt de acord. Totusi, acum amandoi stim care-i treaba cu Constanta, cin’ te pune sa mergi in Mamaia? Cat despre cum arunci in jur cu cuvinte urate catre oamenii de la tara..nu stiu,eu apreciez ca oamenii aia muncesc. Ca n-om fi toti destepti.. Zic si io.:)

    1. Nu arunc cuvinte urâte către oamenii de la țară. Am spus doar un caz foarte real, care se întâmpla pe plajă, lângă mine. Probabil am avut tendința de a generaliza, dar nu m-am referit la oamenii la țară. Pentru mine țărani sunt foarte mulți de la oraș și termenul țăran, aici, nu se referă la omul care locuiește la sat. Nu fac astfel de diferențe, omul dacă e ok cu mine nu contează că e de la sat, de la oraș, din NY, negru, galben sau cu vreun handicap. Sunt mulți țărani de oraș.Și știu oameni de la țară mult mai culți decât cei de la oraș, eu cu cei de la oraș am ce am. Nu mai lua cuvânt cu cuvânt ceea ce spun. Și nu am vorbit deloc despre Constanța, ci despre litoralul românesc (Mamaia, Costinești etc.)

      1. Bai, cred ca pepeni nu cultiva taranii de la oras, nici vacute nu au.:)) Repet intrebarea: De ce nu mergi in alta statiune? De ce te limitezi la Mamaia?

        1. Costinesti e same shit pentru mine. Bine, probabil nu-s deloc un om al marii si de aceea, dar ma lasa rece tot litoralul romanesc, Iar taranii de la tara sunt oameni muncitori, nu oameni care-si etaleaza iphone-ul pe plaja si se scobesc in nas. Aia erau o specie aparte.

          1. “Costinesti e same shit pentru mine”

            Inteleg ca nu mai te consideri roman deja si ca ti-e scarba pana si de limba romana. Intalnim astfel de caractere, indeosebi in randul “hipsterilor” (cocalarii slefuiti de Romania). Iti aduc la cunostinta faptul ca litoralul romanesc este compus din foarte multe segmente, asadar alegi pe cel care iti place. Sunt zone pustii, precum plaja Corbu, plaja Vadu, ori tot ce este spre Tulcea, plus Delta. Sunt apoi plajele pentru toata lumea, cum ar fi Costinesti, prima jumatate a plajei Mamaia, plaja Modern, Pescarie etc. Apoi, avem segmente de lux, precum este Mamaia dupa Rex, plaja Neptun ori segmente strict pentru cluburi, gen Mamaia Nord. Daca vrei sa o arzi mai traditional mergi in 2 Mai cu copiii, intre Eforii la nudisti, ori daca ai chef de un rasarit boemic cu vodka in nas si discutii la o iarba te duci in Vama Veche. Ori mergi la plaja Tuzla si stai cu pescarusii (si in p**a goala). Litoralul romanesc este ultra-diversificat, iar tu trebuie sa fii unul dintre acei hateri care nu suporta oamenii, care ar vrea sa fie pustiu ori sa traiasca pe o plaja numai a lui – privata. Exista si asa ceva, daca doresti – mergi la Gura Portitei, poti inchiria portiuni de plaja sau chiar pe toata, daca te tin buzunarele, fiind asadar singur si linistit. Nu pricep ce ai cu romanii, caci prea ii iei la misto si ii privesti prea de sus de parca ai fi vreun intelectual (iau nota ca scrii in Romglish, asadar inteleg perfect ce fel de “ïntelectual” esti). Acesti oameni se bucura si ei de vacanta ca si tine, nu esti singurul cu dreptul la acest lucru. Acesti oameni muncitori pe care ii iei atata la misto nu sunt altceva decat cei care iti muncesc campurile, iti pasc animalele, iti culeg fructele pe care tu te duci apoi si te resfeti bagand la mat. Asadar, arata un pic de respect, caci pana acum te-ai facut de ras, emanand ifose de romglisher pseudo-intelectual in extaz caruia ii pute sa mai calce pe pamant romanesc. Nu iti mai place Romania, atunci esti liber sa pleci din tara asta. Insa daca ai ales sa fii “strainez”, nu te mai plange de ce e aici, caci nu te mai priveste pe tine felul nostru de-a fi si modul in care ne place sa ne distram. Ai plecat, apoi du-te!

            Cu stima, un maghiar stabilit pe litoral si iubitor de romani si Romania.

        2. Și dacă vrei o mai luăm și în alt fel. În primul rând, am scris exact un tip anume de țărani, fie că erau de la țară sau de la oraș. Nu fac diferențe între țară/oraș când numesc pe cineva țăran. Țăran îi zic și vecinului care ascultă manele tare. Apoi, sunt mulți de la oraș care stau la casă și au și vaci dacă vor și pepeni pot și eu să vând și să scot profit. Îi cumpăr dintr-un sat și vin la oraș să-i vând mai scump. Ți-am zis, termenul țăran, pentru mine, nu înseamnă omul de la țară, ci omul idiot, prost, mârlan etc.
          Și tot litoralul românesc e într-un mare câcat. Părerea mea. Că sunt Eforie Nord, Neptun și alte stațiuni în care trebuie să te culci după ce faci plajă că nu ai ce face, mici excepții, e altceva. Dar eu vorbesc de un litoral în care să poți alege, nu să te duci undeva fiindcă nu ai de ales.
          Și cam asta e părerea mea, de aia mi-am și făcut blog.

  2. Sunt 100% de acord cu ce a scris Dani. As spune totusi ca termenul corect pentru mitocanii astia este de taranoi…sau cocalari/cocalarese, etc.
    Concluzie : cred ca 80% din populatia Romaniei, indiferent de zona de provenienta geografica , este formata din acesti taranoi necivilizati …asa ca trageti voi concluziile. Eu nu am mai fost de 7 ani pe litoralul romanesc si nici nu cred ca ma voi duce curand. Ultima data am plecat cu un gust amar : tiganie, mizerie ,kitsch la tot pasul, preturi nejustificat de mari…si lista poate continua. Daca patriot inseamna sa iti pierzi banii , timpul si nervii pentru a sustine litoralul romanesc(afaceristii /bisnitarii zonali) infect ..atunci NU SUNT PATRIOT !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares