Păreri

Django, blogging românesc și ipocriți

Dacă ar ști Tarantino ce vâlvă face printre bloggerii din România filmul său, mai că i-ar băga și o replică cu “țiganule!”, în loc de “nigger”. Treaba stă cam așa: Zilele astea s-a lansat mult așteptatul film Django Unchained regizat de Quentin Tarantino. Mă rog, 18 ianuarie este data oficială a lansării în România, dar datorită faptului că pe net a scăpat o varianta foarte vizionabilă, l-am downloadat cu toții legal & stuff de pe Filelist. După ce mai marii blogosferei au vizionat filmul, fiecare și-a aruncat părerea pe blogul personal. Thank God, că aveți internet și atâtea păreri pertinente, altfel nu știu cum unii dintre noi ar trăi. Oricum, dacă vezi Django Unchained și ai o părere, e un motiv bun să-ți faci blog, poate în câțiva ani ajungi și A-lister și mai faci și bani, deși scrii ca un jeg. Dar asta nu contează pe aici. Totul depinde de cititori, și cum România dă pe afară de bizoni cu acces la internet, ai șanse mari să fii șmecher. Dacă ești băiat finuț, o să pleci din România. Nu o să stai să expui păreri virtuale fiindcă ești frustrat (ca și mine), iar afară nu e nimic interesant.

Bun, acest Django Unchained este un film bun (P.S: bun nu înseamnă, pentru mine, cel mai suprem grad de comparație pentru un film, nici măcar foarte bun) pentru oricare om care se uită la filme regulat, iar aici nu mă refer la faptul că dacă ai văzut Forrest Gump și The Godfather, dar în restul timpului vizionezi pentru a treia oara American Pie și o altă bombă de film de genul acesta, ești un om care se uită regulat la filme și ai dreptul la o părere pertinentă. Pentru un fan Tarantino, filmul poate fi chiar foarte bun, deoarece acest fan ar fi subiectiv, însă poate fi și un pârț cu negri, respectivul fan fiind nostalgic după Reservoir Dogs și Pulp Fiction. Mă rog, voiam doar să ajung să spun că unii bloggeri (menționez încă o dată că eu nu mă consider așa ceva), doar pentru că au acces la internet se cred și critici de film și influenceri. Păi, ho! Mă, băieți! Am citit pe unele bloguri, ale unor indivizi bine așezați în 2.0, că Django Unchained e un film foarte prost pentru că este violent, iar această violență este dusă la extrem. Băi, nu zic că nu aș fi de acord cu opinia cuiva dacă ar fi una bine argumentată, dar când spui despre un film al lui Tarantino că este violent, îmi dau seama că, probabil, este singurul film regizat de Tarantino la care te-ai uitat. Fiecare regizor are un stil, (asta dă originalitate, dacă n-ai prins-o, dar da, unii trăiesc și fără ea) violența face parte din stilul lui Tarantino de a regiza. Dacă tu te așteptai la inorogi și floricele pe câmpii de la Django Unchained, cu siguranță nu ai vreun drept să critici sau să crezi că ești un cunoscător de film și poți împărți în stânga și dreapta online-ului părerile tale, ca și cum știi totul despre regizor, idei și film. Bine, într-adevăr, ce e bine pentru autorii ăștia influenceri în mediul 2.0, e că există oameni mulți să-i citească și se cred un fel de Dumnezei ai părerilor virtuale. Ce este urât în această notorietate pe net,  este că majoritatea cititorilor ajung să-i creadă, să ia de bună ceea ce ei spun (că de’, omul are blog) și astfel pierd multe. În fine, nu e treaba mea. Dar da, fiecare are dreptul la o părere, cum și eu am dreptul să mă cac în gusturile sau părerile cuiva, asta dacă sunt și adepți ai frazei pe care nu am suportat-o niciodată: “Gusturile nu se discută!”. Deci, bloggerași, lăsați ipocrizia deoparte și încercați să nu mai fiți așa experți chiar în toate domeniile. Bate la ochi.

Am văzut și eu Django Unchained și, ca orice film al lui Tarantino, este o ieșire din banalul cinematografiei și din multe chestii siropoase. Ceva sânge, ceva personaje interesante, ceva actori foarte buni (Chris Waltz și Leo DiCaprio), ceva (mai mulți) negri și ceva exces de cuvântul nigger. Și da, e un film bun pe care merită să-l vizionezi. O știre mai nouă este că aseară, la Golden Globes, Tarantino a câștigat pentru cel mai bun scenariu și Cristopher Waltz pentru cel mai bun actor în rol secundar. Mă rog, lucruri irelevante pentru cei de sus, din online, care au găsit mult prea multă violență în acest film, pentru a fi un film bun. Să știți că violența mai face și bine uneori, sensibili mici! Lăsați, pentru voi există Life of Pi și Anna Karenina.

Pentru că oricum am făcut postul ăsta prea lung și probabil nu va ajunge nimeni să citească până aici, o să mai adaug câteva noutăți, așa, să mă simt și mai bine. A apărut primul episod din sezonul șase din Californication, care spre surprinderea mea, a fost bun, bun. Credeam că se va înrăutăți, dar nu. A mai apărut și primul episod din sezonul trei din Shameless (US), asta dacă vă uitați la aceste seriale și nu sunteți deja la punct cu noutățile. M-am simțit bine scriind articolul ăsta, m-am simțit cum mă simt foarte rar scriind pe blogul ăsta, adică eu spunându-mi părerile fără jenă că vor citi cunoscuți. Am fost ca un nigger bătrân, pâzindu-mi casa cu un shotgun, în timp ce unii vor să fure. E de la Django, iertați!

Sharing is caring!

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares