Cred că am văzut cel mai bun film din 2014

Bine, vorbesc la cald. Nici eu nu susțin 100% titlul acestui articol, fiindcă știu că nu am văzut încă filmele cu adevărat bune ale acestui an, cum ar fi cele care vor intra în cursa pentru Oscar, Interstellar și nu numai. Însă, vă scriu niște păreri abia formate, cu memoria încă puțin focusată la cadrele superbe și morbide ale filmului Fury.

fury

Da, despre Fury voi vorbi aici. Nu voi face un review în adevăratul sens al cuvântului, nu voi da nici un spoiler, doar vă voi spune puțin despre această minunăție.

Am declarat că vreau să-l văd încă de când am auzit distribuția, plot-ul și după ce am văzut primul trailer, mă așteptam să fie tare, mă așteptam să mă prindă fiindcă sunt puțin pasionat de WWII, dar nu mă așteptam să-mi întreacă în așa hal așteptările.

Știți filmele alea americane de război în care, până la urmă, tot există un câștigător, adică americanii? Știți filmele alea despre WWII în care se recurge la drame ieftine cu evrei și eroi ai lor? Uitați de ele! Nu e vreun picior de evreu în Fury și nici eroii nu par așa eroi atunci când plâng, le este frică și urăsc războiul.

Fury e plin de realitate, îți dă cu ea în cap, îți arată cum a fost, ce înseamnă cu adevărat războiul și cum transformă oamenii. Cât înseamnă o viață de om pe front și cum joacă Dumnezeu zaruri pentru a alege cine moare și cine trăiește. Filmul e îmbrăcat în gri, orașe fumegând și noroaiele Germaniei în plină toamnă și război, noroaie pline de cadavre. Regizorul a știut cum să te bage într-o stare unică, iar actorii au jucat mai bine decât impecabil. Shia Lebeouf arată a actor mare și Brad Pitt ne întărește convingerea asta despre el, dar toți joacă impecabil.

Fury este primul film din punctul de vedere al americanilor care-ți arată și îți bagă în cap că războiul nu are învingători, doar învinși. Și că poți fi foarte surprins de ceea ce oamenii pot face altor oameni. Iar replica din film care ar rezuma totul ar fi: “Nu te atașa prea tare de nimeni în timpul războiului.”

Să mergeți să-l vedeți!

Dan Novac

Java & Web Developer | selective nerd, adventure seeker, wanderer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *