Păreri

Cântec de Gheaţă şi Foc

Am zis să scriu repede, cât am sentimente calde despre seria asta de cărţi. Nu de alta, dar mai târziu voi dori să încep al doilea volum şi, cum nu-l am, voi intra într-un sevraj în care mă voi blestema că nu am vreo trei milioane (de lei, d’aia vechi, chill!) disponibile să-mi cumpăr, o dată, toată seria. Bun, pentru început ar trebui să ştii despre ce vorbesc, dacă nu, probabil nu te va interesa articolul sau, poate, voi fi norocos şi te voi face curios, încât să depui un efort supraomenesc şi să începi să cauţi pe Google mai multe detalii despre ceea ce îndrug eu aici (baliverne, bineînţeles).

Deci, e omul ăsta, George R. R. Martin şi e seria asta de cărţi scrise de el, numită: “Cântec de Gheaţă şi Foc”. Dacă o sa te pui să sapi în trecutul omuşorului (trecut despre care spune în primul volum al seriei că: Niciodată să nu uiţi cine eşti, pentru că lumea sigur nu va uita. Păstrează cunostiinţa ca o armură şi nu o vor putea folosi împotriva ta.) o să descoperi că el este un om care a făcut enorm de multe în viaţa asta şi, abia pe la cincizeci de ani, s-a apucat să scrie această serie, cumulând o grămadă de informaţii şi experienţe de-a lungul vieţii sale, deoarece a fost jurnalist, scenarist, om de televiziune şi, bineînţeles, un mare scriitor de SF, Fantasy şi Horror. Mă rog, astea le găsiţi şi pe Wikipedia, dacă v-ar interesa. Unde voiam să ajung este că, pentru mine, această serie înseamnă apogeul în literatură a scriitorului, mai ales în cea fantasy şi părerea mea este că întreaga viaţă a sa l-a condus, la bătrâneţe, spre scrierea acestor mii de pagini, din această serie, cu care îl detronează fără niciun fel de dubii pe Tolkien în universul fantasy şi cu ajutorul căreia, cu siguranţă, numele său va deveni nemuritor. Merită să fie nemuritor, dar mai are cam două volume din această serie, iar eu sper să nu moară înainte să le scrie. Mie-mi pare povestea asta, a autorului şi a cărţilor sale, de mare succes ca un destin împlinit, acel ţel pe care-l avem fiecare în viaţa asta, doar că unii îşi dau seama într-o viaţă, alţii mai au nevoie de câteva. Cred că asta i-a fost dat omului pe lumea asta, să scrie carţile respective şi că şi-a găsit ţelul, ceea ce-l face genial în literatura de gen. Deci, un om genial, cu multă experienţă, s-a pus să scrie o serie de cărţi care, probabil, va deveni cea mai bună serie fantasy scrisă vreodată şi, de ce nu, cea mai bună serie de cărţi a secolului XXI.

Sentimentele fiindu-mi proaspete, deoarece abia am terminat cele aproape 1000 de pagini ale primului volum din aceasta serie, Urzeala Tronurilor, vă voi spune câteva impresii, fără să dau spoilere, pentru că nici eu nu le suport. Ceea ce m-a impresionat a fost felul în care au curs evenimentele, autorul atingând cele mai înalte nivele ale redactării, încât îţi vine să crezi că acum mii de ani în urmă acele personaje au existat, precum şi castele, tărâmuri ale iernii, copii ai pădurilor, ziduri gigantice care separă un ţinut al oamenilor de un ţinut necunoscut de care lorzii, oamenii, chiar şi animalele, se tem. Un ţinut în care miturile sunt reale şi basmele devin poveşti adevărate. Aproape am crezut că rădăcinile mele îndepărtate sunt oameni care aparţineau marilor case din această carte, poate vreun Stark sau Baratheon. Totul pare bine înfipt în realitate, chiar şi dragonii. Mi-a plăcut foarte tare şi faptul ca nu există zece pagini la care să te aştepţi cum va decurge acţiunea, adică un moment în care autorul să fie previzibil. Chiar am căutat asta, dar nu am găsit şi asta m-a intrigat enorm, deoarece este genial să poţi face asta cu o carte. Nu poţi să te aştepţi că personajul tău preferat va trăi până la final sau nu se poate să nu îţi placă de multe personaje, care sunt construite magistral, în cele mai mici detalii. Limbajul în care este scrisă cartea este iarăşi un plus enorm, presărat cu multe comparaţii făcute în cel mai fin mod şi metaforele sunt la un înalt nivel, ceea ce m-a făcut să subliniez mult pe carte. Aş putea să spun foarte multe, chiar zeci de rânduri, deoarece am rămas foarte plăcut surprins şi, deşi aveam aşteptări foarte mari, a reuşit să mi le întreacă. Sunt multe trădări, promisiuni încălcate, schimbări de situaţie, autorul construind o lume fantasy, care pare cât se poate de reală.

Mă repet, aş putea scrie mult, încât v-aş plictisi, dar aţi aflat părerea mea despre această carte, ceea ce şi conta, iar dacă vreţi mai multe puteţi căuta să v-o achiziţionaţi, puteţi să o faceţi de aici, de pe site-ul celor de la Nemira, unde sunt nişte reduceri foarte mari pentru această serie. Şi nu, nu am parteneriat cu ei, dacă vă întrebaţi asta, dar recunosc că mi-ar plăcea să am sau să-mi ofere, cumva, cel de-al doilea volum al seriei, numit Încleştarea Regilor, pentru că încep să intru în sevraj, fiindcă vreau să le citesc repede, pe toate, să aflu ce se mai întâmplă, dar nu mi le pot achiziţiona momentan şi nici de pe calculator nu le pot citi, pentru că mă deranjează şi, pentru mine, cartea se citeşte oldschool, în pat, cu ea în braţe. Dacă vreţi să o citiţi pe PC, puteţi să-mi lăsaţi un mail, că vi le pot da eu, în română, primele patru volume, la fel cum le puteţi lua şi de pe biblioteca virtuală (absolut legală), filelist.

Sharing is caring!

java && web developer; smartass nerd, adventure seeker Traveling & Technology & Anxiety.

9 Comments

  • Oana

    Suna interesant, dar nu ma impac cu genul SF. Misterele Parisului ai citit-o? Asta e langa perna mea si m-a cucerit de la primele capitole.

    • Dani

      Nu, nu am citit-o, dar din titlu pare draguta. Si nu este SF, ci fantasy, difera enorm genurile si nu prea se confunda unul cu altul.

  • Oana

    Greseala mea. Ziceai la inceput ca scrie SF si mi-a ramas asta in cap, citind printre randuri restul despre volume, credeam ca e tot ceva de genul asta. Oricum ar fi, astept proza ta.

  • MIA

    Ca sfat : dacă ți-a plăcut prima carte din serie ( și mie mi-a plăcut ) nu mai citi pe următoarea. Și în nici un caz pe a treia … decât dacă ești masochist … :))

    • Dani

      Sunt la a treia si mi se par foarte, foarte bune. Una dintre cele mai bune serii de carti scrise. Asta daca vorbesti despre saga Cantec de Gheata si Foc.

        • Dani

          Mi-a mai spus cineva asta. Ca a cincea este cea mai buna. Momentan, a treia este cea mai buna pentru mine si mi se pare foarte, foarte greu de depasit, dar abia astept sa citesc una mai buna decat ea. Abia astept.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

shares