ALT Festival Brașov – ediția 2

După cum v-am anunțat entuziasmat și anul trecut, vă spun și de data aceasta că festivalul nostru preferat de tehnologie se întoarce pentru partea a doua. Clusterul pentru Inovare și Tehnologie ALT Brasov organizează a doua ediție ALT Festival, demers care are loc în perioada 19-24 octombrie 2015.

Anul trecut am fost prezent acolo și am fost foarte plăcut surprins să văd organizarea bună și conferințele super interesante pentru cei pasionați de IT, tehnologie, dar chiar și antreprenoriat și alte domenii. Cu siguranță voi repeta experiența și anul acesta pentru că îmi place să susțin și să fiu prezent la genul acesta de festivaluri, care aduc numai beneficii diverselor comunități brașovene, cât și a orașului în sine.

Prin ediția de anul acesta, ALT Festival își propune să strângă în același loc audiențe cu abilități și cunoștințe complementare. De la programatori la ingineri, de la designeri la arhitecți, de la creatori la antreprenori, scopul interacțiunii este unul comun, respectiv facilitarea accesului la tehnologie și generarea de experiențe memorabile.

În concluzie, pe 19-24 octombrie, ne vedem la ALT Festival Brașov.

Dan Novac

Java & Web Developer | selective nerd, adventure seeker, wanderer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *