2014 Pentru Mine

Dacă stau să rezum anul 2014 în linii mari și cu scopul de a trage o concluzie, voi spune că a fost un an inițiatic, un an al încercărilor, un an în care am conturat anumite trăsături ale mele, un an mai productiv decât cei anteriori, un an în care am lăsat o pasiune la o parte pentru a descoperi o meserie combinată cu o altă pasiune. Nu sunt fericit vizavi de faptul că am lăsat scrisul deoparte, dar știu că am fost mai realist concentrându-mă pe altceva, pe ceva ce m-ar putea ajuta în viitorul meu profesional.

Cred că anul ce stă să treacă a fost cel în care mă pot descrie ca și cel care a bătut, timid și nesigur pe sine, la câteva uși importante, pentru a primi un feedback pozitiv, care m-a ajutat în a-mi recăpăta încrederea în mine, în a-mi da seama că ceea ce crezi tu că știi înseamnă pentru alții mult mai mult decât înseamnă pentru tine și, mulțumită unor oameni faini, am învățat multe lucruri noi, interesante, care sunt sigur că mă vor ajuta pe viitor în domeniul profesional.

De asemenea, tot mulțumită unor oameni frumoși și faini, m-am angajat pentru prima oară anul acesta. În domeniul în care studiez, adică IT; programare, mai precis. Am văzut ce înseamnă o echipă și am învățat lucruri pe care dacă mai făceam încă 3 ani de facultate, nu cred că-mi erau predate la cursuri.

A fost un an bun. Da, am profitat de el, am dăruit, am primit, am iubit, am citit, am văzut filme, teatru, am evoluat, am fost mai înțelegător, i-am sunat pe ai mei mai des, am bătut palme, am ieșit cu prietenii, am făcut liste, am bifat liste, am făcut alte liste, mi-am depășit limitele, am ieșit din zona mea de confort (de multe ori), am făcut și am onorat promisiuni.

Încă nu am reușit să spun nu fără să dau explicații și nici să mă dau cu snowboard-ul, dar astea merg pe lista pentru anul viitor. Ah, probabil voi relua și treaba cu scrisul. Nu de alta, dar de multe ori simt o dorință tâmpită de a scrie și a mă descărca prin cuvinte.

Legat de blog, probabil se va alege cu haine noi. Îi tot caut o temă de ceva timp, dar mă hotărăsc greu. Probabil voi insista puțin cu programarea și aici, plus multe alte lucruri frumoase. Vă mulțumesc fiindcă încă sunteți aici și că reușesc să cresc blogul ăsta de la an la an. Anul ăsta chiar mai mult decât am crezut eu.

Sper că ați avut și voi un an frumos, plin de  evenimente care v-au făcut să fiți mai buni și sper că ați bifat cât mai multe din target-urile de pe anul acesta. Îmi doresc și să aveți un an mai bun decât precedentul, să faceți tot ce vă doriți în 2015 și să fiți fericiți, plini de energie și de amintiri.

Dacă petreceți diseară, fiți cumpătați! Iar dacă stați acasă, nu fiți supărați, e doar ultima zi din luna decembrie și prima din luna ianuarie.

tumblr_mqzov2E2jV1qkc9uso1_1280

Dan Novac

Java & Web Developer | selective nerd, adventure seeker, wanderer.

6 thoughts on “2014 Pentru Mine

  1. daca obisnuiesti sa consumi cafea, scrie te rog un articol despre cafeaua de la automatele din oras. sunt foarte curios sa aflu parerea ta.

    1. :)) Mi se pare locul nepotrivit in care sa ma intrebi asta. Consum cafea, dar nu prea consum de la automatele din oras.
      Un an fain si tie!

  2. Un an plin de impliniri sa i! Astept sa te descarci din nou in scris :) Asta e motivul pentru care nu am renuntat sa iti citesc blogul, stiam ca peste ceva timp vei mai avea postari ca cele cu care m-ai facut sa revin constant aici. Mult succes in continuare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *